2019

*

Dacă se întreabă cineva cum a fost anul 2019 pentru mine, dar și de dragul aducerii aminte am scris despre ce-am făcut și n-am făcut anul ăsta care aproape că a trecut.

În 2019 am filmat câte o secundă din viața mea timp de 30 de zile și mi-am dat seama că-mi place să mănânc și să citesc, dar deja știam asta. Ce nu știam e că nu-s niciodată suficiente secunde pentru cei la care ții, așa că a fost greu să le distribui, iar unii n-au primit nici măcar o secundă, deși ar fi trebuit. Uite ceva de pus pe lista pentru 2020.

În 2019 am scris o lucrare de licență despre Tinder care mi-a adus un o notă de 10 și alte două premii, dar și multe ridicări de sprâncene și priviri hazlii. Da, despre Tinder, aplicația aia de online dating pe care ați avut-o cu toții la un moment dat în telefon. Eu m-am gândit să o explic sociologic pentru că n-aveam altceva mai bun de făcut și pentru că acolo l-am cunoscut pe Andrei – e ziua lui azi, la mulți ai și mulțumesc pentru subiectul de licență. Fără tine aș fi scris probabil despre ceva mai plictisitor și aș fi luat tot 10, dar care ar mai fi fost farmecul?

Tot 2019 a fost anul în care mi-au mai trebuit 2 sutimi să fiu șefă de promoție. Știm cu toții că nimeni nu-și amintește de cei de pe locul doi, doar mamele celor de pe locul doi pentru că în sufletul lor ei sunt mereu pe locul 1, nu-i așa mamă? Am calculat, iar ăia 2 sutimi se trag de la punctul pe care l-am pierdut la statistică în anul I, deci poate totuși am învățat ceva. Am învățat sigur-sigur, Irina știe cel mai bine, că a fost acolo cu mine tot timpul și am învățat amândouă că-i greu să explici ‘societatea’ și că uneori e de ajuns să explici doar o bucățică.

Și tot anul ăsta am ajuns în locul în care tot visam să ajung și-am învățat că uneori e mai bine să nu-ți cunoști eroii în persoană. Dar nu-mi pare rău pentru că vorba aia tot răul spre bine sau cum vreți să-i spuneți, nu mă pricep la expresii.

Apoi m-am urcat într-un tren cu destinația Drobeta-Turnu Severin și am cunoscut niște oameni faini cu care am stat două săptămâni într-un sat din Mehedinți unde vreau să mă-ntorc și anul viitor să fac lucruri faine și mai ales să dau cu șpaclu și să vorbesc cu oamenii. Și poate vine și Anca cu mine, că totu-i mai ușor când e și ea, că e unul din oamenii care fac lucrurile grele mai ușoare.

Și ce ușor e să vorbești cu oamenii când îi prinzi pe la porți odihnindu-se pe bancă, sau la magazinul satului și-i întrebi despre ce nu-i întreabă nimeni niciodată și-ți vorbesc de parcă te știu de-o viață. Și ce greu e în București când îi pândești la intrarea în Mega să-i întrebi cum văd ei viața în cartier și ce-și doresc și ei te privesc cu suspiciune pentru că-i întrebi despre ce nu-i întreabă nimeni niciodată. Se cheamă interviuri stradale, sau chestionare, sau „n-am timp, domnișoară, nu locuiesc aici doar îmi iau pâine de la Mega-ul din colț” și am făcut și din astea anul ăsta, de parcă nu-mi ajunsese vara aia de call center de acum câțiva ani. Dar e ok, am auzit că fiecare student la Sociologie trebuie să treacă prin asta la un moment dat și eu am trecut prin amândouă, deci de acuma nu mai trebuie și pot să mă fac cercetător.

Și tot anul ăsta am scris parcă puțin mai mult, dar am citit puțin mai puțin decât în alți ani și deși am tot felul de idei, le țin prin liste cu lucruri de făcut și mi-e teamă că o să le facă altcineva înainte mea. Dar e timp, e mereu timp să-l dedici lucrurilor în care crezi. Pentru că anul ăsta am revenit la ce începusem în liceu, adică să fiu voluntar de meserie și am lucrat puțin așa cât m-am priceput la niște proiecte faine în care cred. Acuma nu se mai face ca pe vremuri, când să fii voluntar implica musai un tricou cu minim 2 mărimi mai mari, știu asta pentru că am colecționat câteva în liceu. Dar oamenii faini și implicați au rămas, iar în 2019 am cunoscut și eu câțiva, adică pe cei din echipa Funky. Așa mi-am dat seama că oamenii își aduc aminte de lucruri în multe feluri și că sunt multe povești care așteaptă să fie spuse și că totodată activismul civic e greu, dar îți dă speranță și te face să vrei să nu pleci, ci să rămâi, sau măcar să te-ntorci. 

Și tot anul ăsta am fost observator la vot și e ceva ce-ar trebui să faceți și voi anul viitor. Și am votat pentru prima dată pentru Președintele țării și m-am gândit la prietenii de peste hotare, cum e Carmen, care face lucruri minunate acolo unde e și pentru o clipă a părut mai ușor, deși nu e.

Și pentru că nimic nu-i ușor, uneori îți trebuie o vacanță, așa că anul ăsta am fost în sfârșit într-un road trip cu Stăne și Corina care-mi sunt prietene din clasa I. Nu ne-au trebuit decât vreo 15 ani de prietenie să facem asta, dar nu-mi pare rău pentru că știu că am fost ocupate să creștem. Unele lucruri durează.

Ce voiam să spun e că sper să aveți un an nou mișto și cu de toate! Și să beți mai mult ceai că face bine.

*fotografie super cool cu fes galben făcută de Johnny