Orașe și cărți #15 Târgu Mureș

Orașe și cărți e despre cărți minunate din locuri minunate.

Diferența acum a fost că am avut mult mai mult timp la dispoziție decât de obicei ca să descopăr orașul. N-aș fi putut să comasez toate experiențele și toate locurile văzute în cele 1-2 zile pe care le aloc de obicei unui oraș nou. Pe Târgu Mureș l-am descoperit altfel, mai lent, mai cu atenție și fără grabă.

Despre oraș

Cât mă plimb pe străzile orașului într-o seară de duminică, ochesc detalii care-mi plac la tot pasul: un ziar îndesat într-un orificiu deasupra căruia scrie Poșta, o ușă de lemn sculptată, un copac care se aliniază perfect cu singura porțiune unde razele soarelui încă ajung, vitrine colorate, un semn pe care scrie Anticariat și doi bătrâni care se țin de mână pe Bulevardul Cetății.

E liniște, e cald, pentru că a fost o zi de iulie cu temperaturi peste 30 de grade, iar soarele n-a apus încă. Ocolesc Cetatea și o iau pe lângă restaurantul La Teo cu specific italian unde am mâncat cele mai iuți penne Arrabiata, și mă îndrept către Colegiul Alexandru Papiu. Îmi vine să o iau la pas pe toate străzile umbrite, încadrate de copaci simetrici și case îngrijite, cu flori la pervazul ferestrelor. Din când în când câte un mic deal îmi amintește de Piteștiul meu pitit între dealuri, unde urc o pantă abruptă, în curbă, ca să ajung acasă.

Aici sunt case cu fațade colorate și curți îngrijite pe care le zăresc peste gardurile din lemn sau beton și îmi imaginez cum ar fi fost să trăiesc în unul din cartierele din apropierea centrului. Să fac liceul la Papiu sau la Unirea, să îmi iau un langoș cu smântână, cașcaval și usturoi în drum spre casă, să-mi cumpăr țoale hipsterești de la magazinele second hand sau outlet-uri pe care le văd la tot pasul. Îmi vine să intru cu o familiaritate neobișnuită în ele, dar de cumpărat, n-am cumpărat nimic de data asta, deși comori se ascund mereu în astfel de magazine.

Dacă aș fi trăit în Târgu Mureș, aș fi avut cu siguranță un grup de prieteni cu români și maghiari și as fi știut să spun mai mult decât igen. Poate chiar aș fi rămas în oraș și aș fi dat la Medicină, unde anul ăsta au fost 3,79 participanți pe loc. Dar nu sunt de aici, sunt doar într-o vizită mai lungă și-mi caut o carte pe care să scriu Târgu Mureș, 23 iulie 2019.

Tot ce simt că lipsește din străzile armonioase din centru și din împrejurimi e o librărie mare în care să mă pierd între rafturile de cărți. Cartea pentru Orașe și cărți #15 am găsit-o cu greu. Am intrat într-o librărie din centru unde am găsit cărți și în română, și în maghiară. Doar că oferta era mică și nu m-am putut decide. Am mai trecut pe lângă o altă librărie în apropiere de Hotel Continental, dar în asta nici n-am mai intrat după ce m-am lămurit de la vitrină că e destinată cărților de copii. Așa că până la urmă tot în Diverta am ajuns, în Mureș Mall. Mi-am luat Femeia în fața oglinzii de Eric-Emmanuel Schmitt.

Nu m-am mai simțit așa de la Baia Mare încoace, unde la fel am cutreierat după librării. Probabil că târgumureșenii își comandă cărți online de pe Elefant și Libris, dar dacă aș trăi aici știu deja că mi-aș deschide o librărie. Sau poate o librărie-ceainărie ca să împac ambele mele mari pasiuni. O minunată radiografie a situației librăriilor din orașele României, și mai mult de atât, aici.

Din ce am vizitat, cel mai mult mi-a plăcut la Muzeul Evreilor din curtea Sinagogii Status Quo Ante. Ghidul, Vasile Bud tocmai încheia un tur în limba engleză pentru alți turiști când am venit, nouă ne-a vorbit în română, iar pe parcurs l-am auzit deopotrivă într-o maghiară cursivă pentru alții sosiți mai târziu.

În cele aproximativ 5 zile, am urcat în Turnul Prefecturii și am văzut orașul de sus, am vizitat Palatul Administrativ, Palatul Culturii, Muzeul de Etnografie, m-am plimbat prin Piața Trandafirilor și am intrat în Catedrala Ortodoxă. Am văzut Cetatea și am punctat astfel și Muzeul de Istorie. Ca tot turistul, am urcat și coborât pe Scările Rákóczi.

Cel mai bun prânz l-am luat la Freshpoint, unul din cele trei restaurante vegetariene pe care le-am identificat în oraș. Celelalte sunt Green Bistro unde am băut un smoothie cu goji, și New Life Bistro unde n-am mai ajuns.

La Freshpoint m-am îndopat efectiv cu un burger imens din broccoli, cu legume proaspete și chiflă moale, cartofi condimentați și un sos de nu-știu-ce foarte-foarte bun. Restaurantul e verde, curat, luminos și aș vrea să mă întorc acolo, măcar pentru a încerca burgerul ăla de sfeclă din meniu, care mie îmi suna tare bine.

Pe la unele patiserii am găsit și palaneț, dar nu se compară cu cel din Cluj și nici nu mi-a potolit dorul de celălalt oraș din Transilvania de care m-am îndrăgostit vara trecută.

Despre carte:

În Femeia în fața oglinzii trei povești se împletesc de la un capitol la altul. Întâi e Anne din Bruges – o tânără visătoare pentru care cea mai de preț îndeletnicire e contemplarea naturii, a gâzelor și florilor care reușesc să-i atragă atenția mai mult decât reușesc să o facă sfaturile mătușii Godeliève, răutățile verișoarei Ida sau însuși Philippe, cel cu care urmează să se căsătorească.

Anne contemplă raza de soare care, țâșnind prin fereastra uriașă, străbătea pieziș încăperea. Zâmbi. Mansarda, căreia acest șuvoi auriu îi sfâșia penumbra, părea un desiș de pădure în faptul dimineții, în care ferigile erau înlocuite de coșuri cu rufe, iar căprioarele – de femei. (pagina 7)

Apoi e Hanna, care trăiește în Viena secolului XX și pe care o descoperim doar prin relatările ei din scrisorile adresate lui Gretchen. Răspunsurile celei mai bune prietene sunt doar intuite și aduse aminte de Hanna în scrisorile ei, iar pe parcursul romanului rămânem doar cu perspectiva internă a Hannei.

Am totul ca să fiu fericită; nu sunt deloc. […] De ce mă scol dimineața? În afara colecției mele, nimic din ziua ce urmează nu mă ispitește. Cu toate acestea, dârză, îmbrac uniforma, îmi repet rolul, îmi revăd replicile, îmi aranjez intrările și ieșirile din scenă, mă pregătesc pentru comedia care a devenit viața mea. (pagina 70)

În cele din urmă, Anny, actriță la Hollywood trăiește o viață haotică. Se autodistruge cu alcool, droguri și bărbați nepotriviți în brațele cărora se aruncă pentru experiențe sexuale efemere care nu o împlinesc.

În timp ce înainta de-a lungul plajei, privirile stăruitoare pe care i le aruncau trecătorii o întremau. Așa era firesc. Așa se manifesta natura. Lui Anny nu-i păsa dacă se culcă sau nu cu bărbații, în schimb se gândea cu toată seriozitatea că toți bărbații vor să se culce cu ea. (pagina 131)

Ce le unește pe aceste trei femei este sentimentul că sunt diferite și că nu se potrivesc secolului în care s-au născut, sau rolului pe care viața le-a adus să-l joace. La început toate trei par a fi constrânse de împrejurările în care trăiesc, și fiecare dintre ele duce propria luptă pentru libertatea alegerilor. Niciuna nu pare să-și cunoască inițial potențialul, iar poveștile lor urmăresc tocmai această regăsire de sine.

Ce voia să spună prin cuvântul ăsta? Nici ea n-ar fi putut explica. Prin „diferită”, desemna hăul pe care-l simțea între bucuriile ei și ale altora, singurătatea care o încerca atunci când oamenii povesteau ce le place, reținerile de a-și da frâu liber unor gânduri pe care nimeni nu i le putea desluși. (pagina 65)

Laitmotivul oglinzii apare de mai multe ori pe parcursul romanului: spargerea unei oglinzi fiind momentul de care profită Anne când fuge în pădure, ca să scape de căsătoria cu Philippe.

Cumva, dintre aceste trei povești care se oglindesc și alternează pe parcursul romanului, pentru mine cele mai așteptate au fost scrisorile Hannei, a cărei poveste mi s-a părut suficient de complexă și interesantă încât să facă subiectul unui roman de sine stătător.

Am creat pe instagram hashtagul #orasesicarti și aș fi tare bucuroasă dacă aș vedea și fotografiile voastre cu cărți de prin locuri adunate.

Titlu: Femeia în fața oglinzii

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Editura: Humanitas, 2018

Colecția: Humanitas Fiction

Anul: 2011

Traducere de: Daniel Nicolescu

Număr de pagini: 335