Orașe și cărți #13 Baia Mare

Orașe și cărți presupune transformarea cărților în suvenir, iar astfel, fiecare oraș marcat pe hartă aduce cu el o nouă carte în biblioteca voastră.

Baia Mare a fost prima noastră oprire în excursia pe care ne-am propus-o anul acesta prin Maramureș. Din orașul de pe Săsar am plecat cu Bambini di Praga, pe care am adăugat-o la colecția mea Bohumil Hrabal, despre ale cărui cărți v-am mai vorbit într-o recenzie anterioară.

Dacă ar fi să încep cu prima seară pe care am petrecut-o în Baia Mare, #orașeșicărți13 ar suna destul de anost și obosit, căci asta a fost și prima mea impresie. În cele 3 zile în care am hoinărit prin Baia Mare, impresia inițială s-a mai ameliorat, căci am descoperit locuri faine de vizitat, am mâncat cel mai bun panini de până acum și am cunoscut oameni noi.

Așa că de data asta am mai multe de zis despre oraș decât despre carte.

Probabil că unul din cele mai cunoscute simboluri ale orașului este Turnul Ștefan, căci cele patru colțuri oferă o perspectivă panoramică asupra întregului oraș. Turnul se află în Piața Cetății, loc unde este prezervată o parte a vechiului zid de fortificație.

Urcările se fac din oră în oră, după bătaia clopotului care anunță ora fixă, însă programul de vizitare este destul de scurt. Cred că asta a fost principala problemă pe care am avut-o în Baia Mare, a trebuit să ne mulăm după programele relativ scurte ale obiectivelor de pe listă, în ziua de luni fiind închis „pentru curățenie generală” cam totul.

Muzeul de Mineralogie, sau al Florilor de mină* este un alt obiectiv cu care localnicii se mândresc, așa că n-am vrut să îl tai de pe listă, deși timpul a fost scurt. Exponatele sunt într-adevăr variate, iar multe dintre ele sunt din câte am înțeles, unice în lume. E destul de ușor să te pierzi în atât de multă informație, mai ales când nu ești cunoscător, și poate ăsta e motivul pentru care am stat atât de mult cu privirea ațintită spre cuarțurile roz.

            *m-am dumirit și eu de ce se numesc flori de mină – pentru că aceste minerale au fost inițial observate de către mineri, care impresionați fiind de frumusețea lor, și pentru a le diferenția de celelalte minereuri, le-au numit: flori de mină.

La Planetariul din Baia Mare, primul planetariu public din România, am avut parte de o prezentare interactivă și-am putut privi cerul din mai multe perspective ale sistemului solar. Tot aici, am aflat mai multe despre constelațiile românești tradiționale.

O jumătate de zi am petrecut-o la Lacul Firiza, situat puțin în afara orașului Baia Mare. Am luat autobuzul 1 până la capăt de linie, după care am mai mers vreo 15 minute pe jos, urcând un deal. Lacul e destul de popular, iar localnicii vin aici să înoate sau pentru picnic. La fel am făcut și noi.

Am mai făcut loc pe lista de to see și Muzeului Satului, cocoțat pe Dealul Florii. Muzeul reprezintă de fapt secția în aer liber a Muzeului de Etnografie, iar gospodăriile sunt amenajate în funcție de cele patru zone etnografice din nordul României, cunoscute de-a lungul timpului ca ţări: Ţara Chioarului, Ţara Lăpuşului, Ţara Codrului şi Ţara Maramureşului.

Am intrat în toate căsuțele deschise spre vizitare, amenajate atât în interior cu obiecte specifice, iar singurul regret a fost că în ziua aia n-am fost inspirată să-mi port ia pe care o purtasem deja cu o zi în urmă.

De la Muzeul Satului am trecut imediat în Parcul Municipal Regina Maria, un parc care forfotește de lume aproape la orice oră.

La intrarea în parc am descoperit și locul unde am mâncat cel mai bun panini vegetarian, la Rapido. Mi-a plăcut atât de mult, încât am trecut pe aici în toate cele trei zile.

Tot din parc începe și un traseu scurt de jumătate de oră către un obiectiv mai puțin promovat și cunoscut, Piatra Virgină, loc de belvedere asupra întregului oraș. Mini-traseul este marcat cu triunghi albastru și este într-adevăr puțin cam abrupt spre final, dar vederea merită.

Poate că localnicii vor să păstreze locul doar pentru ei, și n-aș vrea să-i stric farmecul, ba chiar aș vrea să-l scot în evidență. E într-adevăr un loc frumos de care n-aș fi aflat oricât de mult research aș fi făcut căutând obiective turistice, dacă n-ar fi fost contul de Instagram @ig_baiamare. I love social media!

Ce-aș putea să mai spun despre Baia Mare e că, Săsarul se vede tare frumos la apus.

Aș vrea să pot să am mai multe de spus și despre carte, dar pe Hrabal încă îl descopăr încet și continuă să mă fascineze. În recenzia realizată de Cartea de la ora 5, am întâlnit paralela făcută între întâmplările din Bambini di Praga și Suflete moarte a lui Gogol, pe care o citeam vara trecută într-un tren care mă ducea la Timișoara.

E vorba aici despre societatea fictivă „Sprijin la bătrânețe”, care prin înșelătorie îi convinge pe oameni să-și cumpere cât mai repede locul de veci,  atrăgându-i cu oferte de nerefuzat.

Meștere, nici n-ai crede ce ieftine sunt anul ăsta locurile de veci. La Olsany sunt trei de vânzare. Visul oricărui ceh cu dare de mână este să-și doarmă somnul de veci la Olsany. Nu te-ar interesa?

Tot această societate, prin agenții săi de teren, convinge o serie de oameni să-și asigure pensia, plătind pe loc o taxă care le va garanta odihna la bătrânețe.

Pensia, esență a unor realități invizibile, garanție a unui viitor fericit…

Inițierea unui agent începător presupune învățarea tehnicilor de persuasiune de la cei deja inițiați. Așa se desfășoară examenul de maturitate și primul contract de pensie pentru un drogherist făcut de agentul Bucifal.

Ei bine, atunci du-te la proprietarul acestui laborator înfloritor și oferă-i pensie… O pensie! Zise dirigintele ridicând un deget. Țin să-ți atrag atenția că vorba asta, pensie, trebuie să știi s-o porți, așa cum știe o femeie frumoasă să poarte o broșă cu briliante… Pensie, pensie! S-o rostești din vărful buzelor, ca o mamă care-și alintă copilul, ca un amant care oferă iubitei sale, în șoaptă, cheia celei mai frumoase dovezi de dragoste… S-o zici frumos, rotunjit… Vorbesc serios. Încearcă, așează-te în fața oglinzii și exersează pronunția lui: pensie! Închipuiește-ți că te asiguri pe tine însuți…

Am creat pe instagram hashtagul #orasesicarti și aș fi tare bucuroasă dacă aș vedea și fotografiile voastre cu cărți de prin locuri adunate.

Titlu: Bambini di Praga

Autor: Bohumil Hrabal

Editura: Art, 2015

Anul: 1965

Traducere și note: Corneliu Barborică

Ilustrații: Mircea Pop

Număr de pagini: 229