Orașe și cărți #9 Constanța

Orașe și cărți presupune transformarea cărților în suvenir, iar astfel, fiecare oraș marcat pe hartă aduce cu el o nouă carte în biblioteca voastră.

Orașe și cărți #9 e despre cărți de citit în tren, despre sesiune și apus de soare pe plaja făr-de oameni.

”În sesiune se merge la mare, la munte.. se citește beletristică” ne-au spus la facultate, și-am luat-o de bună. Trenuri către Constanța sunt la orice ceas, iar eu l-am prins pe cel de ora 4 după amiaza numai pentru c-am fugit imediat ce profesorul mi-a trecut nota din examen în carnet. Mă mai așteptau câteva examene în zilele ce urmau, dar eu știam că trebuie să prind apusul ăla pe plajă. Și tot n-aveam carte din Constanța pentru Orașe și cărți. Voiam să citesc ceva care să nu aibă nicio legătură cu lecturile mele pentru facultate.

Orase-si-carti-Constanta7

De la Prăvălia cu cărți din Constanța am plecat cu Scrisoare către tata de Franz Kafka, apărută la editura Humanitas într-o ediție faină cu copertă galbenă, să mi se asorteze cu pălăria. Am plimbat cartea prin tot orașul, am dus-o pe plajă, am răsfoit-o, am citit primele pagini în trenul care mă ducea înapoi la realitate și mă scotea încet din illo tempore, și l-am iubit pe Kafka mai mult ca niciodată. Scrisoare către tata e cea mai sinceră lucrare a autorului, îl dezvăluie pe scriitor în vulnerabilitatea sa și-l face genial, căci e pentru prima dată când epistola se transformă în literatură. Nu se poate numi corespondență, căci scrisoarea scrisă de mână către tatăl Hermann Kafka nu ajunge niciodată la destinatarul ei, iar astfel se stinge și ultima șansă ca relația celor doi să cunoască iertarea amândurora. Așa cum spune Kafka, vina n-a aparținut niciunuia.

Iubite tată,

M-ai întrebat odată, acum de curând, de ce susțin că mi-e frică de tine. Ca de obicei, n-am știut ce să-ți răspund, în parte tocmai pentru că mi-e frică de tine, în parte pentru că frica asta se întemeiază pe prea multe elemente ca să ți le pot enumera măcar pe jumătate stând de vorbă cu tine.

Din postfața de Ioana Pârvulescu puteți afla câteva amănunte din viața lui Franz Kafka, el însuși un personaj de studiat în amănunt, căci trăirile personale, suferințele, și anxietatea s-au reflectat în opera scriitorului. Veșnic nemulțumit de sine și nerecunoscându-și potențialul, desconsiderându-și geniul, Kafka moare fără să cunoască faima. Abia după moartea sa timpurie, o serie de scrieri în parte netereminate îi vor fi publicate, iar acesta va primi aprecierea și recunoașterea literaturii universale.

Parcă lumea ar fi fost alcătuită doar din tine și din mine – o concepție care-mi era foarte familiară pe vremea aceea -, atunci puritatea lumii se termina cu tine, iar cu mine începea, prin sfatul tău, murdăria.

Orase-si-carti-Constanta2

Franz Kafka este întruchiparea fiului risipitor, iar scrisoarea adresată tatălui este ultima încercare rămasă din păcate nereușită de a salva relația cu acesta. Paradoxal, Kafka îi datorează tatălui întreaga operă, căci multe dintre scrierile sale, deși fără să arate asta explicit, sunt influențată de imaginea severă a tatălui. Cumva sentimentele reprimate atât de mult timp față de tată și-au găsit reflecția în scrisul lui Kafka, unicul și cel din urmă instrument folosit de acesta pentru a acorda o șansă iluzorie împăcării tacite.

Franz Kafka o folosește și de această dată drept intermediar, pe mama, cea care mediase de atâtea ori discuțiile din timpul mesei între adolescentul Kafka și tată. De-a lungul anilor, Franz îl supune pe tată unei observații atente și tacite. Este singurul mod în care Franz își cunoaște tatăl, indirect: observându-i gesturile, relațiile cu angajații prăvăliei, pe care-i domină prin simpla prezență, înregistrându-i replicile, mimica, tonul și toate detaliile care-l transformaseră într-un personaj copleșitor și de neatins.

Pe Kafka îl despărțeau de tatăl lui toți anii în care nu-și adresaseră decât replici rudimentare, toate cuvintele nerostite la timp, așternute în cele din urmă pe foaie. Neimpresionat de scrierile fiului și în permanență respingându-i relațiile de iubire, tatăl Hermann are întotdeauna ceva de obiectat cu privire la deciziile de căsătorie ale fiului. Scriere autobiografică, Scrisoare către tata redă succint pe lângă relația tată-fiu, și relația lui Kafka cu ceilalți membri ai familiei, mama – mereu umilă în fața tatălui, dar suficient de protectoare cu Franz, surorile Ottla, Valerie și Gabriele, căci cei doi frați mai mici ai acestuia muriseră înainte de vreme, în copilărie.

Foarte rar ai chiar și un fel frumos de a surâde, un surâs liniștit, mulțumit, bun, care poate să-l facă pe cel căruia îi este adresat să se simtă fericit fără rezerve. Acum nu-mi amintesc ca vreodată să-mi fi fost adresat mie direct un asemenea surâs pe vremea când eram copil, căci de ce mi l-ai fi refuzat pe vremea când eu păream încă nevinovat și eram marea ta speranță?

Cea mai frumoasă, cea mai sfâșietoare literatură e cea a cărui scop n-a fost publicarea. Servind drept suport autobiografic alături de Jurnalul (1910-1923), Scrisoare către tata e cea mai sinceră confesiune a geniului lui Kafka, e dovada că ficțiunea-i desprinsă din realitatea în care trăim, iar monștri pe care-i modelăm în romane și povești nu-s altceva decât temeri, angoase și oameni care ne domină existența.

Orase-si-carti-Constanta5