Jurnalul primei mele morți de Ioana Duda

Am început de curând colaborarea cu editura Herg Benet și am primit de la aceștia un teanc de cărți despre care abia aștept să vă vorbesc. Înainte să încep această faină colaborare cu cei de la editură, am mai povestit pe blog despre alte două cărți și autori dragi mie. Puteți revedea aici Îmblânzitorul apelor de Flavius Ardelean, unul dintre autorii mei preferați și alter.ego. de Ana Mănescu.

Dintre cărțile nou primite de la editură, prima despre care vreau să vă povestesc este Jurnalul primei mele morți de Ioana Duda.

Am știut de când l-am văzut prima oară că e crescut pe malul mării. Recunoști oamenii de mare. Au o lumină pe frunte. Parcă li se zbate marea de la o tâmplă la alta și au privirea mereu un pic pierdută, nostalgică, când nu sunt acasă.

Cartea este exact ceea ce anunță titlul, și anume, jurnalul personal al Valentinei, personajul principal și vocea care se dezvăluie treptat cititorului. Acțiunea nu este neapărat lineară, iar totul se petrece spre surprinderea cititorului doar pe parcursul mai multor ore, începând cu ora 19 seara și până dimineața următoare la ora 10. Cu toate acestea, acțiunea pare mult mai complexă, căci amintirile Valentinei despre fostele iubiri care i-au marcat viața sunt rememorate în discuțiile cu îngerul său păzitor, iar ulterior cu prietena cea mai bună, Matilda. Fiecare capitol este destinat unei ore cruciale în derularea evenimentelor, căci Valentina este decisă să se sinucidă și chiar proiectează un scenariu detaliat al ultimelor ei clipe de viață.

Dacă ați știi voi oamenii, ce lupte se dau în fiecare moment între îngeri și demoni chiar aici, lângă voi.

Mi-a plăcut foarte mult legătura dintre Valentina și îngerul păzitor, despre care nu știm dacă este produsul vinului și stresului emoțional în exces, dar care o însoțește pe Valentina în fiecare etapă a vieții. El este cel care, observând din exterior îi oferă acesteia o perspectivă unică a faptelor sale, aducând-o de multe ori, paradoxal, cu picioarele pe pământ. Valentina nu e astfel niciodată singură, ci e vegheată de îngerul care o salvează de nenumărate ori luptându-se atât cu demonii ei, cât și cu demonii celorlalți oameni care încearcă să o rănească. Îngerul păzitor poate fi întruchiparea unei puteri personale, acea voință proprie care există în fiecare dintre noi și care ne permite să trecem peste cele mai grele obstacole.

Ochii tăi au fost verzi de la început. Și nu s-au mai schimbat. Au mai dobândit nuanțe. Pentru că atunci erau doar verde limpede. Apoi, pe măsură ce creșteai și învățai emoții, ochii tăi învățau nuanțe noi: verde gri, verde albastru, verde turcoaz, verde auriu, verde cu maro, verde înnorat.

Lupta pe care o duce Valentina este mai degrabă o luptă interioară, iar prima ei moarte este un rău necesar, o renaștere și o ieșire din întuneric. Adesea, trecerea de la întuneric profund la lumină poate fi tulburătoare privirii cât și rațiunii, de aici nevoia Valentinei de a fi ghidată de îngerul păzitor, cât și de Matilda, cea mai bună prietenă, cât și sufletul ei pereche.

Mi-a plăcut sinceritatea și stilul direct al scriitoarei, dar am observat și unele scăpări, intenționate sau nu, când Valentina e adesea numită chiar Ioana, poate dintr-o prea mare identificare a autoarei cu personajul principal și cu drama vieții acesteia. Adesea m-a cam deranjat limbajul, mai ales din timpul rătăcirii Valentinei, cât și faptul că n-am reușit s-o cunosc pe Valentina altfel decât prin intermediul suferinței în iubire.

Iubirea cicatrizează toate rănile de care știi și ălea de le credeai uitate. Ce, credeați că rănile se vindecă? Aș! Iluzii. Timpul nu vindecă nimic. Doar trece. Iubirea vindecă. Iar cât ne-am iubit, am fost cea mai fericită bolnavă incurabilă din lume.

Cititorul află în final că povestea nu a luat sfârșit în acea primă dimineață luminoasă venită după un șir aparent nesfârșit de intrări în întuneric, iar ultimul rând Va urma, mi-a dat speranța că Valentina va reuși să-și depășească cu totul greșelile, să se ierte pe sine și să-și găsească echilibrul în scris.

Și niciunde nu-i mai cald decât în cărți. Acolo e lumea mea.

Despre scriitoare puteți citi mai multe aici, iar Jurnalul primei mele morți de Ioana Duda este disponibil pe site-ul editurii Herg Benet, aici.

Titlu: Jurnalul primei mele morți

Autor: Ioana Duda

Editura: Herg Benet, 2016

Anul: 2016

Număr de pagini: 205