Recenzie Cartea Ceaiului de Okakura Kakuzo

Fiecare nouă ceașcă de ceai are propria individualitate, e rezultatul unei armonii irepetabile între apă și foc, întruchipează o tradiție unică, are o poveste de spus, care e numai și numai a ei, și e menită să conțină frumusețe pură.

Cartea Ceaiului surprinde istoria fascinantă a ceremoniei și tradiției ceaiului, scrisă pe înțelesul tuturor. Pasiunea pentru ceai m-a adus mai aproape de cultura japoneză, precum și de cultura chineză, iar Cartea Ceaiului mi-a oferit perspective noi asupra ceremoniei care aduce laolaltă tradiție și inedit, pasiune și simplitate, făcând din fiecare ceașcă de ceai, o mică lecție de istorie.

Cred că această carte este minimul de cunoaștere de care are nevoie un împătimit al ceaiului, și este redactată într-adevăr într-o manieră simplă, fără a neglija însă aspecte importante, oferă detalii și exemple.

Vorbește despre începuturile ceaiului ca mod de viată, despre cum acesta a evoluat de la un amestec utilizat în scopuri medicinale, la o formă de artă.

Desigur, n-o să te împiedice nimeni să te bucuri de o cană de ceai în intimitatea propriului cămin, însă dacă îți dorești să te inițiezi în tainele ascunse și legendare ale ceaiului, vei descoperi că ceaiul infuzie, cel atât de cunoscut nouă, nu este decât o ultimă fază a lungului drum de perfecționare a modalității de preparare.

Ceaiul infuzie este în fapt o reflecție a modului de viață al oamenilor. Trei dinastii, Tang, Sung și Ming și-au lăsat amprenta asupra metodei perfecte de a prepara ceaiul, iar cea din urmă, ceaiul infuzie este cea care s-a bucurat de cea mai mare popularitate fiind însușită atât de cultura asiatică, precum și de occidentali.

Poate că asociem involuntar ceaiul și cultura chineză, și este adevărat că ceaiul a luat naștere aici, însă conform scriitorului, Japonia este tărâmul unde ceremonia ceaiului a evoluat către perfecțiune, maeștrii ceaiului fiind cei care au păstrat vie această tradiție în camerele destinate special ceremoniei.

acdr

Ceaiul este o operă de artă și are nevoie de un maestru care să dea viață calităților sale cele mai nobile.

Cele 7 capitole tratează toate aspectele culturii ceaiului, de la începuturi până la trecerea către Lumea noua, iar fiecare detaliu este luat în considerare, florile, amenajarea camerei ceaiului, importanța unui maestru inițiat în arta ceaiului, influențele filosofiilor precum budismul, taoismul și confucianismul.

În Taoism golul este atotputernic, pentru că poate conține orice. Numai în gol mișcarea este posibilă.

Deși ceaiul își are originea în China, Okakura Kakuzo, scriitor japonez, insistă asupra meritului culturii sale în dezvoltarea artei ceaiului, deoarece prin aceasta, ceremonia ceaiului a cunoscut perfecțiunea. Fiind în primă fază utilizat în scopuri medicinale, ceaiul a fost ridicat la rangul de simbol al filosofiilor Zen, arta ceaiului luând naștere în prelungirea unui astfel de ritual.

În Japonia ceremonia ceaiului reprezintă desăvârșirea idealului artistic, iar pentru o ceremonie în adevăratul sens al cuvântului, camera ceaiului trebuie să fie decorată subtil și totodată simplist, reflectând puritatea, armonia și echilibrul, precum și respectul pentru tradiție.

Autorul atrage totodată atenția asupra superficialității cu care lumea occidentală a asimilat cultura ceaiului.

Pentru arhitecții europeni educați în tradiția clădirilor de piatră și cărămidă, metoda japoneză de a construi cu lemn și bambus poate părea nedemnă de a purta numele de arhitectură.

Pe lângă toate acestea, câteva scurte povestiri au rolul de a da farmec acestei istorii a ceaiului pentru fiecare. Legende care îi înfățișează pe Buddha, Confucius și Laotse – fondatorul Taoismului, precum și alte povești taoiste vor acapara cititorul în paginile cărții.

Ah și încă un lucru interesant pe care l-am aflat despre ceaiul așa cum îl cunoaștem astăzi: ceaiul a devenit o băutură atât de la îndemână pentru oameni datorită americanului Thomas Sullivan care a trimis mostre din ceai învelit în punguțe de mătase clienților lui în 1908, fără să intenționeze ca aceștia să le folosească ca atare, doar că unii au încercat și le-a plăcut atât de mult încât au cerut mai multe. Heh, cine ar fi zis că și pliculețul de ceai a apărut din greșeală?

Ce cuvinte noi am întâlnit pe parcursul cărții șă semnificația lor: