4 recomandări de seriale animate de la fata care încă se uită la desene

articol-desene

Pe 10 noiembrie a apărut în sfârșit sezonul 4 din Rick and Morty și m-am gândit că ar fi o ocazie bună să scriu despre serialele animate la care mă uit și care-mi fac zilele aglomerate să pară puțin mai bune. Practic, e un articol despre desene animate. N-aș zice că sunt bune pentru orice vârstă, dar de la young adult încolo, cred că devin nemuritoare.

M-am uitat toată viața la desene dacă e să o luăm așa. De mică, am început cu Pokemon și am continuat cu seria animată X Men. M-aș fi uitat cu plăcere la orice desen animat la care se uita frate-meu, dar preferatele mele au fost mereu seria X Men și Spioanele (Totally Spies!) Probabil că de atunci tot încercam să găsesc variante prin care să salvez lumea.

Am pe Imdb o listă a serialelor animate prin care am trecut de-a lungul ultimei vremi. Nu le-am mai adăugat pe cele din copilărie că m-aș fi trezit cu întreaga grilă a Cartoon Network acolo. Desigur, obsesia mea pentru liste s-a manifestat și aici. Am una și cu toate filmele văzute (adică cele de care îmi amintesc) – tot pe Imdb.

Dar să trecem la ce ne interesează și anume cele 4 recomandări (uneori îmi permit să recomand și altele, nu doar cărți) în materie de seriale animate din care eu zic că am învățat câte ceva. Un episod din fiecare din cele de mai jos poate fi cu ușurință integrat în pauzele dintre task-urile unei zile, pentru că au între 20 și 26 de minute. Eu cel puțin asta fac, mai ales când lucrez în paralel la mai multe proiecte iar concentrarea mi-e vraiște.

Aici aveți o listă scurtă de 4 seriale animate pe care le-am văzut și le iubesc:

Gravity Falls

gravity-falls---titlu

Încep cu Gravity Falls pentru că e un serial animat foarte drag mie. L-am descoperit pe Disney Channel, chiar mă mir că l-au integrat în grila de programe și l-am revăzut apoi pe tot în engleză.

Gravity Falls e despre doi frați gemeni, Mabel și Dipper, care își petrec vacanța de vară într-un orășel din statul Oregon, Gravity Falls, în casa unchiului lor (geat uncle) Stan Pines. Totul e plictisitor și plauzibil la început, Mabel își caută o dragoste de-o vară, Dipper nu-și găsește locul, iar Stan e ursuz. Asta până când Dipper găsește unul din jurnale, iar de aici începe magia și misterul. Dipper și Mabel sunt o combinație haioasă, împreună trec prin tot felul de aventuri care încep de la curiozitatea lui Dipper și curajul lui Mabel. 

Mabel e personajul meu preferat, și unul din motivele pentru care ar trebui să vă uitați la Gravity Falls. Îmi place Mabel pentru că e o combinație neașteptată de veselie, exces de zahăr și girl power. Nu știu cum reușește fata asta să dezvolte câte o nouă obsesie pentru vreun băiat la fiecare două episoade, să salveze lumea din când în când și să-și țină familia unită. Pe deasupra mai are grijă și de Waddles. 

mabel-si-waddles

Mabel e cea mai cool fată pe care o știu. E creativă și îndemânatică și cel mai important dintre toate e că știe să-și arate și gestioneze emoțiile. Mi se pare un super model de perseverență pentru copii. 

Puloverele ei trăznite îmi amintesc se alegerile mele vestimentare la 5 ani, când voiam musai să port rochiță cu adidași plus șapca mea preferată roșie. 

Goana ei nebună după acea poveste de dragoste de-o vară perfectă o face uneori să fie neatentă și naivă, dar Dipper e mereu acolo să-și salveze sora.

Stan e unchiul pe care ni l-am dorit cu toții, dar nu l-am avut. La început țâfnos și ursuz, fixist pe alocuri, demonstrează că-și iubește nepoții, deși n-o spune niciodată fix așa. Și nici nu trebuie, pentru că se vede:

Misterele din Gravity Falls, toată povestea încrucișată cu Bill Cipher care transcende dimensiunile spațiu-timp, cele trei jurnale bine ascunse, citite pe furiș de Dipper pierdute și apoi recuperate sunt doar câteva din aspectele care fac Gravity Falls o poveste grozavă.

Îmi place Gravity Falls pentru că are un fir narativ, că e consistent și că personajele alea chiar te învață ceva despre prietenie, familie și cum să fii mai bun. Nu știu dacă mi-ar fi plăcut la fel de mult să mă uit la Gravity Falls în copilărie, ar fi fost poate ciudat pe alocuri, cu tot misterul și referințele ascunse. E un super desen și m-aș uita la el din nou și din nou și tot nu m-aș plictisi vreodată de stângăcia și istețimea lui Dipper, de veselia lui Mabel, de replicile lui Stan sau de misterul ce-l înconjoară pe Ford. Cum ar zice Bill Chipher:

Reality is an illusion! The Universe is a hologram!

Rick and Morty

rick-and-morty--titlu

Rick și Morty sunt o echipă destul de ciudată. Rick e un adevărat mad scientist care își târăște nepotul, pe Morty, prin aventuri în universuri multiple. E cu mult umor negru și e plin de referințe. Scenariul unui episod e suficient de complex pentru un întreg sezon și totuși toată lumea se distrează uitându-se la Rick and Morty.

E un show despre care nu-mi vine să spun prea multe pentru că știu că sunt în lumea asta fani atât de pasionați de aventurile lui Rick și Morty încât orice-aș mai spune eu, un biet novice, ar fi redundant, nefondat și poate m-ar și acuza că n-am capacitatea să-nțeleg showul. 

Show-ul ăsta mă face să mă simt deșteaptă atunci când îmi oferă pe tavă referințe pe care le prind din mers, cum e cea despre Hemingway – HA! I laughed at that, so now I’m entitled to watch and like the show!

Îmi place că te distruge și te amuză în același timp, că deși e probabil să pierzi șirul schimbărilor de dimensiuni dacă nu ești atent, tot poți să urmărești până la final și să-ți placă. Totul a început de la dimensiunea C-137, iar după ce Rick a distrus-o și au lăsat-o în urmă, am pierdut șirul. Sunt tot felul de întrebări rămase încă fără un răspuns clar, dar pentru care desigur s-au găsit numeroase posibile explicații – e plin Youtube-ul de astfel de teorii. De exemplu, unde-i soția lui Rick și de ce nu e prezentă în nicio dimensiune?

Mă întreb de ce-l urâm cu toții pe Jerry, tatăl lui Morty? Mie personajul lui mi se pare perfect integrat în haosul din jurul lui Rick.

Summer e sora lui Morty și e un personaj pe care la început îl credeam absent și secundar – și cumva reușește să mă surprindă în fiecare episod. Summer e mai puternică decât Morty, uneori chiar mai rațională și mai rapidă decât Rick și totuși atât de normală încadrându-se perfect în tiparul adolescentei care vrea să petreacă, să se răzvrătească și să se sărute cu vreun june prim.

Las aici pasajul ăsta absolut minunat din scrisoarea lui Unity către Rick – un alt love story care mi-a plăcut și răscolit deopotrivă:

Rick, forgive me for doing this in notes; I’m not strong enough to do it in persons.

I realize now that I’m attracted to you for the same reason I can’t be with you: you can’t change. And I have no problem with that, but it clearly means I have a problem with myself.

I’m sure there’s no perfect version of me. I’m sure I’ll just unify species after species and never really be complete. 

But I know how it goes with us. I lose who I am and become part of you. Because in a strange way, you’re better at what I do without even trying.

Yours, and nobody else’s,

Unity

Mi se pare incredibil cum reușește fiecare episod să fie atât de complex, dar totuși plăcut cu tot umorul ăla sinistru.  Te uiți și-ți place chiar bfără să-nțelegi fiecare trecere de la o dimensiune la alta, fiecare durere nespusă a lui Rick, fiecare referință pentru care nu ești suficient de cult. Cum naiba de la final nu suntem toți distruși, ba chiar ne mai și distrăm, după un episod ca ăsta:

rick-and-morty-toxic

BoJack Horseman

bojack---titlu

BoJack este un fost star de la Holywood care a cunoscut faima în anii ‘90 după ce a fost personajul principal dintr-un sitcom de familie. Apoi, rămâne cu o oarecare faimă, dar e constant nefericit. Totul se schimbă când Diane apare în viața lui ca ghost writer. Diane are în primă fază rolul de a scrie cartea autobiografică pe care BoJack nu e în stare s-o scrie și care e menită să-i revitalizeze cariera. Diane scrie autentic, iar imaginea pe care o proiectează despre BoJack nu e idealizată, iar tocmai de asta cartea e un succes: Bojack e mizerabil. Face cele mai proaste alegeri, e ignorant în multe situații, poate fi rece și necalculat. Totul se trage de la copilăria nefericită și de la relația cu părinții lui – care nu i-au arătat niciodată afecțiune. Uneori, BoJack poate fi surprinzător, dar eu tot cred că Diane e sufletul întregului serial. Oarecum m-am regăsit în povestea de familie a lui Diane și în relația cu frații ei:

colaj bojack brothers diane

Cu BoJack încă nu-s la zi deci no spoilers please.

Apropo, am scris ceva despre cum e să fii sora cea mică într-un articol pe Medium publicat acum ceva vreme. Îl găsiți aici, dacă vrea cineva să mă citească și în engleză și dacă se întreabă cum o fi (pentru mine) să fii sora cea mică.

Big Mouth

big-mouth---titlu

Big Mouth mă uimește într-una cu cât de relatable e. E vorba despre un grup de pre-adolescenți cu hormonii în aer. Adolescența începe cu The Hormone Monster sau Monstress care-ți dă peste cap emoțiile și-ți face adolescența grea. Încă-mi amintesc când primele coșuri și-au găsit loc pe fruntea mea până atunci netedă sau de tragedia părului pe picioare!!!

Încă nu m-am decis care-i personajul meu preferat din Big Mouth până acum. Poate Jessi pentru că-i feministă și pentru că-mi aduce aminte de ce uneori e cool să fii un social justice warrior. Sau Jay care învață haotic să se cunoască pe sine, și care-i treaba cu orientarea sexuală și cum diferă ea de identitatea de gen. Jay e nostim, prietenos și bun – nu știu cum naiba se păstrează așa cu toate problemele familiei lui disfuncționale.

Andrew e primul care are un Hormone Monster, iar asta îl aduce în tot felul de situații incomode. O vreme, în școala generală și mie mi se părea că mă dezvolt prea repede față de celelalte fete din clasa mea. Deși n-am fost prima căreia i-a venit menstruația, cred că am fost printre primele care au căutat lama de ras de unică folosință ca să facă să dispară firele de păr care-ncepuseră să-mi crească răzlețe pe picioare.

Îmi amintesc acum cât de puține știam despre sexualitate, despre propriul corp și despre cum naiba să faci față unei societăți care o să te judece mereu prin prisma corpului, care n-o să-ți vorbească deschis despre niciunul din subiectele astea sensibile și delicate, dar care se va aștepta să nu cumva să greșești, să nu cumva să te faci de râs și mai ales să fii normal – orice ar însemna asta. Mi-ar fi plăcut să existe un show ca Big Mouth pe vremea aia, deși mi s-ar fi părut probabil greșit să mă uit la el.


În final, recunosc că n-aș fi ajuns atât de ușor și atât de repede la show-urile de mai sus, pe care le iubesc și pe care le aștept cu nerăbdare, dacă n-ar fi fost cel mai bun consultant al meu în materie de cartoons, cel mai bun companion de Netflix and chill, cel mai înfocat fan al Rick and Morty, cel care se uită de minim trei ori la fiecare episod, care știe replici pe de rost, cel mai copil și cel mai entuziast băiat pe care-l știu – unicul și minunatul Andrei. 

Pentru el am și pictat (sau să zic meșterit?) anul trecut desenul de mai jos, care se integrează acum perfect în haosul pe care și l-a creat în camera de cămin: un colț de laborator pentru experimente electronice în care doar el știe liniștea și ordinea dintre diode, tranzistori și alte instrumente necunoscute mie.

LRM_EXPORT_65116041496575_20191117_204639867

Nu știu dacă am convins pe cineva să se apuce acum de seriale animate. Știu că mulți sunt reticenți și am avut și eu la vremea mea rețineri față de filmele animate, dar mi-au trecut când m-am luminat puțin și-am văzut că multe sunt profunde și pot bucura deopotrivă un copil sau un adult, și mai ales un tânăr adult cu înfățișare de copil și responsabilități de om mare.


Desigur, aș putea să mai menționez în final altele la fel de faine și care mi-au plăcut de-a lungul vremii precum: Adventure Time, SpongeBob SqarePants, și SouthPark.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail