Ce cărți am citit în Septembrie

În Septembrie nu am citit atât de multe cărți, în schimb mi-am cumpărat câteva noi de parcă nu aveam deja destule. Mi-am luat mai multe cărți de Mihail Sebastian pentru că mi-am propus să descopăr acest scriitor român inclus în colecția Penguin Modern Classics, despre care nu știam prea multe. 

Dacă vreți să citiți despre cum a ajuns Mihail Sebastian în librăriile din Londra o puteți face în articolul ăsta de la Scena9.

Coletul care mă aștepta la Elefant pick up point conținea următoarele: Femei, De două mii de ani, Cum am devenit huligan, și Steaua fără nume care e de fapt o piesă de teatru. Am de gând să le citesc până la finalul anului ca să-mi fac o părere avizată despre Mihail Sebastian ca scriitor. Plănuiesc să-i citesc și Jurnalul (1935-1944) pentru că sunt curioasă și de întregul proces de scriere al romanelor lui.

Am început cu Orașul cu salcâmi pentru că o aveam deja în colecția de acasă. O mai răsfoisem prin adolescență și cred chiar că am citit-o, dar cert e că nu-mi aminteam despre ce e, doar că-mi plăcuse tare mult titlul.

Mi-a plăcut când acțiunea se mută dintr-un târg provincial al cărui nume nu-l aflăm, dar care nici măcar nu contează – ar putea fi oricare, în romanticul București interbelic. Desigur, acțiunea de aici se învârte în jurul motivului Cișmigiului. E un roman adolescentin, are un oarecare farmec, specific de altfel romanelor interbelice. Mi-a plăcut să recitesc genul acesta de scriitură căci n-am mai întâlnit-o de mult în lecturile mele. M-a făcut să mă simt ca și cum îmi retrăiesc o adolescență târzie citind și recidind Elevul Dima dintr-a șaptea sau Cișmigiu et comp. Cumva e un roman previzibil cu personaje previzibile de asemenea. Adriana, cea pentru care „au înflorit salcâmii” e un personaj destul de bine conturat: e prea matură pentru vârsta ei și poate prea gravă. Gelu e fix personajul acela plauzibil, tânăr, ambițios, liceean, apoi student la București. Nu știu cât a reușit Mihail Sebastian să surprindă prin metafora slacâmilor infloriți modificările specifice adolescenței și acelei prime menstre. Până la urmă, totul e prezentat dintr-o perspectivă masculină, deci e mai degrabă idealizat și cosmetizat. 

I-am dat ⅗ pe Goodreads.

Am citit și Accidentul tot de Mihail Sebastian. Repetă într-o oarecare măsură același stil. E un roman cu puțin mai mult București, iar povestea începe cu un tramvai, un accident și Paul – anostul Paul, mereu pierdut în niște gânduri pe care Nora nu poate să le străbată. Obsesia lui Paul pentru Ann mi s-a părut destul de intrigantă, iar aparițiile ei au fost de fiecare dată foarte bine potrivite în cursul poveștii. Pe de altă parte, Nora, profesoară de franceză la școală, păstrează și în viața de zi cu zi aceeași conduită, mai ales în relația ei cu Paul. Personajele evadează din Bucureștiul interbelic, deci cunoaștem și Brașovul și pârtiile de schi din stațiunile de munte. 

I-am dat ⅘ pe Goodreads.

De Mihail Sebastian am citit și Femei, o colecție de patru povestiri scurte al căror numitor comun este Ștefan Valeriu. Practic aflăm despre niște femei care-i trec prin viață și îl impresionează într-un fel sau altul. Mi-a plăcut mai degrabă capitolul intitulat Maria, singurul de altfel unde avem parte de o perspectivă feminină. Maria îi scrie lui Ștefan o scrisoare despre un anume Andrei. Cert e că i-a iubit pe amândoi, dar mai important a fost Andrei și ea simte cumva să se explice acum față de Ștefan, deși evenimentul e consumat de mult. Nu mi-a plăcut la fel de mult pe cât celelalte, dar asta nu mă face să-l abandonez acum pe Mihail Sebastian, când abia am început să-l descopăr.

I-am dat ⅗ pe Goodreads.

Despre Hoțul de cărți de Markus Zusak am scris mai multe aici. Mi-a plăcut mult și e o carte pe care-mi pare rău că am tot amânat-o. Mereu mă simt vinovată față de cărțile pe care le las să mă aștepte într-un teanc pe noptieră și care se dovedesc apoi a fi extraordinare, odată ce ajung la ele.