Orașe și cărți #11 Sibiu

Orașe și cărți presupune transformarea cărților în suvenir, iar astfel, fiecare oraș marcat pe hartă aduce cu el o nouă carte în biblioteca voastră.

Am insuflat obiceiul ăsta câtorva prieteni deja. Acum adună și ei cărți din orașele pe care le vizitează.

M-am întors la Sibiu de dragul de a-l revedea, cât și cu pretextul unui concert. Am avut de data asta timp să-l descopăr mai bine. Cartea din Orașe și cărți #11 a venit ca să-mi completeze călătoria cu trenul spre casă.

Dacă nu aveți o idee prea clară despre cum vreți să vă petreceți timpul în Sibiu, vă recomand să vă descărcați aplicația Sibiu City App, disponibilă pe Android, cât și pe IOS. Acolo găsiți atracții turistice, trasee, evenimente care urmează să aibă loc, restaurante, cafenele. E o aplicație foarte bine făcută care m-a surprins pozitiv. Am folosit-o și noi.

De data asta am văzut și de sus Sibiul. În Turnul Sfatului puteți urca până seara să admirați panorama orașului. Singurul mic inconvenient ar fi geamurile murdare care nu pot fi deschise și care obstrucționează priveliștea și eventualele fotografii. Însă dacă urcați și în Catedrala Evanghelică, veți putea admira Sibiul din 4 unghiuri care încadrează întregul oraș.

De asemenea, muzeele din Sibiu merită vizitate. De data asta am fost la Muzeul de Istorie naturală, situat în apropiere de fostul zid de fortificație al orașului. Deși un muzeu relativ mic, dispune de exponate interesante, amenajate în manieră interactivă. După, merge o plimbare pe Strada Cetății, denumită Cea mai frumoasă stradă din Sibiu, unde veți trece pe lângă fostele turnuri de apărare care aparțineau diverselor bresle. Tot prin zonă se află și Walk of Fame Sibiu, care nu-i chiar impresionant, dar e o idee frumoasă până la urmă.

Un alt simbol informal al Sibiului a devenit Nonstop-ul din Strada Tribunei, 13. Știți despre ce vorbesc. Acesta face parte dintr-un proiect mai amplu al artistului Mircea Nicolae, denumit ”100 de intervenții”. N-ai cum să fii turist în Sibiu dacă nu-ți faci o fotografie aici. Am fost clichee și-am făcut-o și noi.

Am chiar și o sugestie de cazare faină: Spacious House Bieltz, unde ne-am simțit tare bine. Îi găsiți pe Booking.

Cel mai bun ceai  din Sibiu îl puteți bea la Arhiva de Carte și ceai, unde am găsit o selecție variată de ceaiuri și un decor cozy și simpatic, iar pentru cafea vă recomand Hug The Mug.

M-am întors la librăria Habitus orientată deja către o anume carte, căci aveam nevoie de ceva de citit după ce tocmai terminasem Un om sfârșit de Giovanni Panini. Însă încă de la intrare, am observat un raft amenajat cu tematică de inspirație istorică, printre care și Ce rămâne din Auschwitz. Arhiva și martorul de Giorgio Agamben.

Despre autorul acesta am aflat la unul din cursurile de teorii sociologice contemporane de la facultate, și citisem deja un capitol din cartea respectivă. După ce o căutasem peste tot prin București și n-o găsisem, renunțasem oarecum la ideea de a o termina și mă mulțumeam cu ce aflasem de la curs.

Cred că nu e o carte pentru toată lumea, dar e o carte despre care am vrut să scriu, pentru că pe mine m-a făcut să privesc Holocaustul dintr-o altă perspectivă. Agamben a scris a într-o manieră în care n-am mai citit până acum despre Auschwitz. Ideea care se desprinde din carte e aceea că nu există o mărturie autentică a întâmplărilor din lagăr, pentru că singurul martor care ar fi putut relata veridic acele fapte, nu se mai află în postura de a o face.

Toate mărturiile care există sunt ale celor care nu s-au dezumanizat până la punctul de neîntoarcere, a celor care și-au păstrat o urmă de speranță că vor supraviețui tocmai pentru a depune mpărturie, pentru a face cunoscute ororile lagărului. Pentru Agamben, o mărturie realmente veridică nu există, pentru că toți cei care ar fi putut să o depună, sunt morți. Agamben discută originea cuvântului Holocaust, precum și factorii care l-au făcut posibil. Pentru Agamben, Holocaustul a fost posibil pentru că a fost o mașinările foarte complexă, organizată sub principiul diviziunii sociale a sarcinilor, astfel că fiecare individ angrenat în acest sistem a avut un rol indispensabil. Nu doar cei aflați la conducere, sau ofițerii SS au făcut posibil Holocaustul, ci fiecare individ care a contribuit cu sarcini aparent nevinovate.

Paradoxul care decurge de-aici constă în aceea că, dacă mărturia veritabilă a umanului o poate aduce doar cel a cărui umanitate a fost distrusă, înseamnă că identitatea dintre om și non-om nu este niciodată perfectă, că nu e posibilă distrugerea completă a umanului, că rămâne întotdeauna ceva. Martorul este acest rest.

Am creat pe instagram hashtagul #orasesicarti și aș fi tare bucuroasă dacă aș vedea și fotografiile voastre cu cărți de prin locuri adunate.

Titlu: Ce rămâne din Auschwitz. Arhiva și Martorul

Autor: Giorgio Agamben

Editura: Idea, 2006

Colecția: Panopticon

Anul: 1998

Traducere: Alexandru Cistelecan

Număr de pagini: 116