Constelația fenomenelor vitale de Anthony Marra

Constelația fenomenelor vitale de Anthony Marra am adus-o cu mine acasă din Râmnicu Vâlcea, despre care v-am povestit în orașe și cărți #5. Nu am mai citit de mult o carte care să mă impresioneze așa de mult. N-am mai citit de mult literatură care să se preteze atât de bine pe gustul meu.

O singură noțiune îi furnizase o definiție potrivită și o încercui cu cerneală roșie și o citea în fiecare seară. Viața: o constelație de fenomene vitale – organizare, excitare, mișcare, creștere, reproducere, adaptare.

La pagina 184, semnificația titlului prinde sens pentru cititor.

Acțiunea se petrece într-o Cecenie mutilată de cel de-al doilea război cu Federația Rusă. Autorul nu se concentrează pe ororile specifice războiului, ci mai degrabă asupra traiului unor personaje aparent oarecare dintr-un sat acoperit de zăpadă, Eldar, pe legăturile care se formează între aceștia și instinctul de supraviețuire care i-a păstrat în viață.

Al doilea război, când veni asupra Volceanskului, veni fără bombe și mortiere, fără trasoare și șenile. Veni mai întâi în bazar, câteva copeici în plus gramul de cardamom, câteva ruble în plus morcovul, o erodare suficient de subtilă pentru a o putea pune pe seama inflației sau a piețelor internaționale sau a dezastrelor naturale.

Prin ochii Havei, războiul reprezintă un sentiment de incertitudine constantă, căci nu știe niciodată când va fi nevoită să-și ia valiza albastră și să fugă, așa cum o îndemnase Dokka, tatăl ei, arborist cecen, a cărui dispariții declanșează intriga romanului. Vor urma o serie de sacrificii și încercări de a o salva pe Havaa din mâinile federalilor, care doreau astfel să restabilească o ordine distrusă de război, de trădări și deconspirații. Ahmed este cel care va lua asupra lui responsabilitatea de a o proteja pe Havaa, cerând ajutorul unei doctorițe rusoaice, Sonja, singurul chirurg care a mai rămas în Spitalul nr. 6 din Volceansk, și singura suficient de puternică să înfrunte și să trateze amputări de membre fără să clipească.

O să o ucidă pe Havaa și o să numească chestia asta pace.

Fiecare personaj care intră în desfășurarea acțiunii are un rol foarte bine gândit, iar autorul nu-și lasă niciodată chiar și personajele secundare fără un portret transpus în viitor. Niciun personaj nu rămâne neexplicat, destinul său are un rol în modul în care acțiunea înaintează, iar până în finalul cărții cititorul va observa conexiunile neașteptate care se ivesc din amintiri ale trecutului. Fiecare are propriul destin: un gardian, fost rebel, va accepta singurul loc de muncă disponibil în aceste vremuri marcate de incertitudine,

Gardianul de treizeci și unu de ani nu primise niciodată vreun cec de salariu și nici n-ar fi știut ce să facă dacă ar fi primit vreunul; peste trei ani când spitalul avea să înceapă să dea din nou cecuri de salariu, din care primul va fi uriaș, salariul pe nouă ani în urmă, gardianul avea să îl pună pe al lui în ramă, fără să-l încaseze vreodată. Pentru tot restul vieții nu va mai avea încredere în numerele pe care oamenii le pun pe hârtie.

un scriitor nu-și va desăvârși niciodată capodopera despre istoria Ceceniei, fiind în permanență influențat de cursul neașteptat al evenimentelor și al istoriei care se rescrie la nesfârșit,

Hassan studia atent foaia de hârtie din mână, pe care, în a cincea fraza din al doilea paragraf, în ștrungăreața unei virgule lipsă, își găsise toată amărăciunea vieții lui.

Timpul acțiunii cunoaște numeroase reveniri, căci autorul se întoarce pe axa timpului, ilustrată la începutul fiecărui nou capitol, pentru a aduce justificări și explicații. Axa temporală urmărește viața personajelor în perioada 1994 – 2004, iar fiecare transpunere în trecut dezvăluie cititorului motivele pentru care prezentul arată așa. Unele capitole sunt destinate în totalitate lumii de dinainte de război, altele relevă trecutul apropiat, iar prezentul lui Ahmed, Havaa și Sonja este cel care ocupă cea mai mare parte a romanului, deși acțiunea propriu-zisă se desfășoară pe parcursul a 5 zile; 5 zile de la dispariția lui Dokka. Ulterior, prin tehnica deja consacrată viitorul se îmbină cu prezentul, iar destinul Havei nu rămâne nedeslușit.

– Ce prostie, există hărți care să-ți arate cum poți ajunge în locul unde vrei, dar nu există hărți care să-ți arate cum să ajungi în timpul pe care-l vrei.

Lumea nu a mai fost la fel după primul război din Cecenia, iar oamenii au fost schimbați iremediabil de această experiență radicală, cum este și cazul lui Ramzan, mutilat fizic și emoțional de un război care nu era al lui. Acesta va ajunge să-și trădeze ulterior proprii prieteni forțelor federale.

Havaa este prezența care însuflețește întregul roman. Moștenind de la Dokka atenția la detalii și o inteligență sclipitoare, îi va intriga adesea pe Ahmed și Sonja cu replicile sale, cu gândirea limpede și deschisă, cu reflecții asupra vieții dintre cele mai nobile. Havaa poartă cu ea valiza pe care tatăl său a îndemnat-o să o țină întotdeauna pregătită pentru o ocazie neașteptată, iar Havaa a adunat în interiorul ei cele mai diverse obiecte, suveniruri de la refugiații care treceau pragul casei lui Dokka. Pentru Havaa, suvenirurile nu sunt doar simple obiecte, fapt pe care Sonja îl va înțelege în final, căci fiecare obiect are propria poveste fascinantă; fiecare poartă amprentele celui căruia i-a aparținut.

Am întâlnit pe parcursul lecturii pasaje pe care am simțit nevoia să le recitesc, multe dintre ele fiind reflecții atât de simple despre viață, asupra cărora m-am îndreptat și eu adesea, dar n-aș fi fost capabilă să le dau o formă atât de frumoasă.

Măturând raftul cu privirea, își aduse aminte cum Sonja citea mai întâi ultima pagină a oricărei cărți, cum trebuia sora ei să știe ce avea să se întâmple, unde ducea povestea, ca să vadă dacă merită efortul.

Mi-a plăcut să mă regăsesc puțin în Sonja, căci asemenea ei, și mie-mi place să citesc mai întâi ultima propoziție a fiecărei cărți care-mi trece prin mână.

Natașa ei cea pierdută încă râdea, încă disprețuia, încă mai iubea morocănos, plesnind de îndeajuns de multă viață ca să o facă pe Sonja să se întrebe dacă nu cumva ea, ea însăși era cea care dispăruse.

Sonja, asemenea Havei, păstrează vie în adâncul ei speranța că Natașa, sora sa, se va întoarce și că războiul nu i-a răpit-o pentru totdeauna. Portretul surorii este schițat prin amintiri și reveniri la trecut. Sonja îi va cere chiar lui Ahmed, pasionat de artă să-i deseneze portretul surorii ei, iar tocmai acest gest va însemna acceptarea tacită a dispariției surorii, căci Ahmed reconstruise până atunci zeci de portrete ale celor pierduți în război pentru familii îndurerate.

Natașa avea ochii cafenii stropiți cu străluciri de smarald și diamant neșlefuit. Tehnic, aveau culoarea alunei. Mama admira cu uimire mută această rearanjare artistică a codului ei genetic.

De fiecare dată când dau peste o astfel de carte, cu un subiect atât de puternic și bine documentat, cu personaje complexe și care se completează unele pe celelalte, mi se umple inima de bucurie. Sper doar să pot să fiu capabilă să scriu și eu așa de frumos cândva. Debutul lui Anthony Marra a fost genial, de-a dreptul uimitor și aștept cu nerăbdare următoarele povești care să-i poarte semnătura și amprenta inconfundabilă.

Peste douăzeci de ani, Sonja va găsi numele Natașei lângă al său, în ultima propoziție a mulțumirilor din teza de doctorat a Havei. Lucrarea va fi publicată și va atrage ceva laude, și, pe rafturile prăfoase ale universităților din vreo șase țări, cele două surori vor împărți viața de apoi în acea frază finală, la virgule distanță de Ahmed și Dokka.

Titlu: Constelația fenomenelor vitale

Autor: Anthony Marra

Editura: Humanitas, 2015

Colecția: Raftul Denisei

Anul: 2013

Traducere și note de: Ioana Avădani

Număr de pagini: 363