O singurătate prea zgomotoasă de Bohumil Hrabal

img_3381

Presez hârtie veche la presa mea hidraulică, iar în inima fiecărui pachet pun o carte deschisă a unui filosof clasic.

În prima zi de liceu îmi amintesc cum am intrat cu tata în librăria Eminescu și mi-am cumpărat Bătrânul și marea  de Hemingway. Pe atunci, Hemingway era un fel de idol al meu, și visam să câștig și eu vreun Pulitzer și să fac jurnalism. S-au schimbat câteva treburi de atunci, dar am zis că trebuie să păstrez tradiția. După ce am fost la deschiderea anului universitar cu gps-ul pornit, într-un București aglomerat de oameni, am ajuns în Cărturești. Hrabal mă aștepta chiar acolo cu a lui O singurătate prea zgomotoasă, iar când am scris data pe prima pagină, m-am gândit la Orașe și cărți.

Știam că trebuie să-l citesc pe Bohumil Hrabal. O singurătate prea zgomotoasă a fost una din acele cărți interzise în perioada comunistă care a circulat prin mâinile cititorilor în samizdat. A fost publicată pentru prima oară în 77 prin editura secretă anticomunistă în Cehoslovacia, una dintre țările care s-a opus încă de la început regimului comunist dar care s-a aflat în sfera de influență a Moscovei.

img_3383

Primele pagini au puterea de a acapara cititorul și primul gând care-ți vine-n minte e că asta o să fie o carte bună. Și chiar e.

De treizeci și cinci de ani lucrez între hârtii vechi și acesta este love-story-ul meu. De treizeci și cinci de ani presez hârtie veche și cărți, de treizeci și cinci de ani mă murdăresc cu litere, astfel încât mă asemăn dicționarelor enciclopedice, din care în tot acest timp am presat trei tone.

Hanta este un om condamnat la o viață solitară, a cărui datorie zilnică este de a distruge cu presa sa hidraulică sute de cărți, laolaltă cu maculatură veche și deteriorată. Doar că în singurătatea sa, Hanta ajunge să se vadă un privilegiat: prin mâna lui și prin presa sa hidraulică vor trece cărți clasice, frumos legate în piele, dornice să fie salvate de o soartă prea neiertătoare. În încercarea iluzorie de a le salva, Hanta recuperează o parte din ele, le adună în casa sa, până greutatea lor devine apăsătoare, căci două tone de paradis sunt în stare să te ucidă. Sufocându-l prin măreția lor, cărțile îi vor aduce sfârșitul.

Două tone de cărți pe care treizeci și cinci de ani le-am adus acasă. Două tone de cărți ca două coșmaruri îmi presează somnul, și uneori când mă întorc neatent sau țip în somn și mă frământ, aud cu groază cum cărțile alunecă și ca o avalanșă, totul s-ar prăbuși peste mine din ceruri.

Întreaga poveste se poate citi într-o zi, e un fel de nuvelă, cu un singur personaj central, a cărui viață cititorul ajunge să o cunoască în amănunt.

Cerurile nu sunt umane și nici viața de deasupra mea, de sub mine și din mine.

Într-un orizont închis, pecetluit de întunericul subsolului în care muncește, Hanta își va pierde perspectivele lumii înconjurătoare, va blama cerul pentru solitudinea sa, pentru că propriul lui orizont se rezumă la capul scărilor unde șeful apare adesea pentru a-l iscodi.

Hanta, unde ești? Pentru numele lui Dumnezeu, nu te mai uita la cărți, pune mâna și muncește! Curtea e deja plină, iar tu visezi acolo jos.

Pe parcurs veți întâlni numeroase referiri la autori și opere celebre, Hanta îi va cita pe filosofii preferați, căci această povară pe care o poartă i-a adus în mod paradoxal șansa de a citi și de a învăța, numai că Hanta deși a dobândit numeroase cunoștințe, a pierdut din vedere înțelesurile. S-a contopit cu fiecare rând, cu fiecare cuvânt, dar și-a pierdut sinele printre cuvinte de geniu și sintagme expresive. Hanta e tot ce a citit și atât.

Sunt educat împotriva voinței mele, și de aceea nici măcar nu știu care sunt ideile mele și cele citite.

Unica sa aspirație rămâne să se retragă într-o zi la pensie și să ia cu el presa hidraulică unde să continue să preseze pachete perfecte, simetrice, în vecinătatea solitudinii sale și a zgomotului constant al mașinăriei.

Dacă ar trebui să aleg din nou, n-aș vrea să fac nimic altceva, ci doar ce am făcut până acum.

Câteva scurte amintiri vor devia de la firul întâmplărilor, precum iubirea dintre Hanta și Mancinka, cea care n-a citit o carte în viața ei, condamnată să-și ducă propria ruşine, sau scurta perioadă în care Hanta a primit în casa sa o tânără țigancă care nu-și dorea decât confortul lucrurilor mărunte.

Pe țiganca frumoasă o luase Gestapoul.  Țiganca mea simplă ca un lemn necioplit, nu și-a dorit nimic altceva decât să arunce lemne pe foc, lemne pe care le căra în spate, să gătească gulaș de cartofi cu salam, să stea lângă foc și toamna să înalțe un zmeu către cer.

Să vă mai spun ceva interesant despre autor: în tinerețe a lucrat el însuși ca ambalator de hârtie și a murit la 83 de ani, după ce a căzut de la etajul unui spital încercând să hrănească porumbeii. Îi plăceau pisicile și berea cehă. (vezi spatele coperții)

Ce cuvinte noi am întâlnit pe parcursul cărții și semnificația lor:

(sursa)

  • rusalcă = duh al râurilor, lacurilor, pădurilor și câmpiilor, închipuit în mitologia slavă ca o fată tânără îmbrăcată în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i;
  • triglif = Ornament al frizei dorice (care se repetă la intervale egale);
  • fetid = Care exală un miros puternic și respingător;
  • marnă = Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, utilizată la fabricarea cimentului.

Titlu: O singurătate prea zgomotoasă

Autor: Bohumil Hrabal

Editura: Art, 2015

Anul: 1977, Editura secretă anticomunistă

Traducere și note de: Sorin Paliga

Ilustrații: Mircea Pop

Număr de pagini: 177

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply