Castelul de sticlă de Jeannette Walls – Părinții nu ți-i alegi, sunt ceea ce sunt

img_3145

Jeannette Walls este scriitoarea care a trecut peste prejudecățile cu care a fost tratată în copilărie din cauza stilului de viață atipic pe care l-a dus familia Walls, reușind să spună o poveste cât se poate de autentică despre modul în care Rex Walls și Rose Mary își cresc cei patru copiii hoinărind dintr-un stat în altul.

Modul nonconformist în care Lori, Jeannette, Brian și Maureen au fost educați de părinții lor, ar putea fi cu ușurință etichetat drept neadecvat la o privire de ansamblu, însă Jeannette este cea care prin amănunte semnificative, aduce în lumină experiențe unice, într-un roman al memoriilor.

Respingând stilul de viață monoton, cei doi soți, le oferă copiilor ocazia de a descoperi lumea în starea ei brută, le oferă o educație prin experiența directă cu fenomenele. Rex Walls, o personalitate puternică, echilibrul familiei, este cel care îi învață pe acesștia matematica, iubea ceea ce el numea poezia și simetria matematicii, astronomia, geografia, fizica. Mama, o fire artistică, este cea care transmite copiilor dragostea pentru literatură și artă, talentul său la pictură fiind moștenit de Lori, fiica cea mare.

Ne-a învățat să identificăm constelațiile și să ne orientăm după Steaua Polară. … Oamenii bogați de la oraș, obișnuia să explice, locuiau în apartamente cochete, dar aerul acolo era atât de poluat, că nici măcar nu puteau vedea stelele. Ar fi trebuit să ne pierdem mințile, ca să ne dorim să fim în locul lor.

Familia Walls străbate America, din Arizona, până în statul Nevada unde ajung chiar și în Las Vegas și San Francisco, zona deșertică, Deșertul Mojave, California, călătorind mai apoi în West Virginia.

Copiii Walls sunt de o inteligență impresionantă, însă multitudinea de experiențe excepționale pe care le trăiesc alături de părinți, precum episodul în care tatăl lor le dăruiește în noaptea de Crăciun, stelele de pe cer, vin la pachet cu un necontestabil handicap al unei vieți de nomazi.

Alege-ți steaua preferată, mi-a zis tata în noaptea aia. Mi-a spus că o pot păstra pentru totdeauna. A zis că era cadoul meu de Crăciun.

La dracu, a zis tata. E Crăciunul. Poți avea o planetă dacă vrei. Și mi-a dăruit-o pe Venus.  Betelgeuse și Rigel erau stelele dăruite lui Lori și Brian.

Timpul petrecut la bunica Smith, bunica din partea mamei este cea mai prosperă perioadă a familiei Walls, însă odată ce aceștia sunt forțați să plece în Welch, în West Virginia, într-o noua aventură, și să o cunoască pentru prima dată pe bunica Erma, viața lor se degradează din ce în ce mai mult, iar Welch se dovedește a fi un spațiu închis, monoton, într-o continuă disoluție, în care oamenii rămân blocați, puțini fiind aceia care reușesc să se desprindă de Welch.

Poveștile mamei făceau ca West Virginia să pară o altă aventură fabuloasă și, în scurt timp noi, copiii, acceptaserăm ideea acestei călătorii.

Cea care încearcă din răsputeri să mențină echilibrul familiei odată ce mica problemă cu băutura a tatălui se acutizează, este Jeannette.

Nimeni nu s-a așteptat la ceva ieșit din comun din partea ta, mi-a zis ea. Lori era cea inteligentă, Maureen era cea frumoasă, iar Brian era cel curajos. Tu n-ai avut niciodată vreo calitate ieșită din comun, cu excepția faptului că te străduiai.

Pe parcursul cărții, personalitățile lui Lori, Jeannette și Brian sunt puternic conturate, legăturile care se stabilesc între acestea fiind de nedezlegat, aceștia sprijinindu-se unii pe alții în momentele cele mai dificile precum perioadele în care erau obligați să facă foamea. Însă cu toate acestea, Maureen, cea mai mică dintre copiii Walls rămâne întotdeauna în umbră, fiind oarecum absentă de la viața familiei, primele ei amintiri începând cu venirea în Welch. Maureen nu a fost martoră la călătoriile inedite ale familiei, nu a cunoscut desertul uscat, clima caldă a Californiei deși acolo se născuse. Aceasta face față neajunsurilor traiului familiei prin refugiul în lumea prietenilor imaginari, și găsește un cămin în familiile vecine de penticostali care o adoptă simbolic drept una de a lor.

Acest lucru justifică în opinia mea, și fuga ei din finalul romanului, desprinderea de origini, când alege să se refugieze în clima caldă a Californiei.

Maureen alesese California pentru că o considera adevăratul ei cămin, locul căruia îi aparținea cu adevărat, unde era întotdeauna cald și unde puteai să dansezi desculț în ploaie.

img_31511

Un detaliu care m-a făcut să-mi amintesc de cum a început pasiunea mea pentru cărți a fost faptul că însăși Jeannette mărturisește că una din cărțile ei preferate a fost Black Beauty de Anna Sewell, carte pe care am citit-o undeva într-o vacanță de vară îndepărtată, moment care cred ca a însemnat deschiderea mea către lumea poveștilor.

Așadar, Castelul de sticlă este o carte cât se poate de autentică, în care scriitoarea a reușit să își depășească temerile printr-un talent incontestabil în arta de a spune povești nemuritoare. Simbolul castelului de sticlă a reprezentat pentru copiii Walls o certitudine a unui viitor mai luminos, speranța și șansa acestora de a își depăși condiția și de a deveni cineva. Și deși planurile castelului de sticlă au rămas doar schițate în planșele lui Rex Walls precum și în imaginația copiilor, Jeannette și-a construit propriul castel de sticlă, propriul refugiu și mod de viață.

Ce cuvinte noi am întâlnit pe parcursul cărții șă semnificația lor:

  • Intemperie = stare atmosferică neprielnică, dăunătoare; vreme rea (cu ploaie, vânt, viscol)
  • Tiză = persoană care poartă același nume cu alta
  • Optotip = tablou tip cu litere sau cifre de forme și dimensiuni bine definite, destinat controlului vederii
  • Pediculoză = stare patologică provocată de păduchi
  • Paria = în India, în concepția brahmanilor, persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi, persoană disprețuită

(sursa)

Titlu: Castelul de sticlă

Autor: Jeannette Walls

Editura: YoungArt

Anul: 2015

Traducere: Lorena Lupu

Număr de pagini: 365

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail