Eleganța ariciului de Muriel Barbery – Pentru că o camelie poate să schimbe destinul

img_3001

Eleganța ariciului de Muriel Barbery este prima carte din proiectul pe Orașe și cărți, pe care l-am început cu mare entuziasm pe blog. Orașe și cărți presupune transformarea cărților în suvenir, iar astfel, fiecare oraș marcat pe hartă aduce cu el o nouă carte în biblioteca voastră.

Despre Orașe și cărți, vă invit să citiți mai multe aici.

Frumuseții i se iartă totul, chiar și vulgaritatea. (…) Urâțenia în schimb, e întotdeauna vinovată, iar eu eram sortită acestui destin tragic într-un chip cu atât mai dureros, cu cât nu eram deloc proastă.

În Eleganța ariciului, sub aparența banalului și obișnuitului, se ascund personaje inteligente, al căror destin este adus laolaltă în clădirea de locatari de la numărul 7, Rue de Grenelle.

În clădirea unde este portăreasă Renee, câteva etaje mai sus, trăiește alături de familia sa ignorantă, Paloma, o fetiță de 12 ani care se deosebește de ceilalți printr-o inteligență debordantă și un spirit de observație care îi permite să facă portrete detaliate fiecărui locatar al clădirii.

Are cosițe subțiri, ochelari cu ramă roz și ochi foarte albaștri: judecător al Omenirii, vorbire aleasă, preferă ceai.

Destinele celor două sunt cu siguranță complementare, iar poveștile lor se înlănțuie pe parcursul romanului, care este construit paralel din vocile lor.

Alternanța capitolelor și a vocilor narative poate fi puțin amețitoare la începutul cărții, dar mai apoi, Cugetările profunde și Jurnalul Palomei se armonizează cu povestirea lui Renee.

Cugetare profundă Nr. 11 Mesteceni/ Învățați-mă că nu sunt nimic/ Și că sunt vrednică să trăiesc

Într-o lume în care simte că nu-și găsește locul, unde e forțată să-și mascheze geniul față de colegii de clasă mediocrii, agasată constant de Colombe, sora mai mare și  rea, Paloma este hotărâtă să moară și să lase în urmă cât mai multe cugetări profunde.

A trăi, a muri: acestea nu-s decât consecințe a ceea ce-ai construit, la anul, pe 16 iunie, vreau să mor construind.

În imediata sa vecinătate, la parterul clădirii de locatari din Rue de Grenelle, portăreasa, doamna Michel Renee, are de asemenea o poveste tot atât de neobișnuită. Aceasta își găsește refugiul sub masca înapoierii căci statusul său de simplă portăreasă nu presupune o prea mare putere intelectuală. Ascunzătoarea perfectă este chiar ghereta în care își duce traiul, alături de Leon, motanul său, ritmul obișnuit al vieții fiindu-i întrerupt de sunetul soneriei și de vizitele regulate ale Manuelei, cea care asigură curățenia în clădire.

img_3000

Ce face o portăreasă cu o carte de Vrin în sacoșă?

Renee nu îndeplinește tiparul unei portărese tipice oarecare, căci este interesată de literatură, fenomenologie, gramatica, fiind chiar o fină observatoare a micilor greșeli de exprimare ale celorlați. Doar că pentru Renee, acest trai sub acoperire îi fusese destinat de neșansa de a se naște într-o familie săracă, într-un mediu ostil unui intelect privilegiat.

Doamna Michel are eleganța ariciului: pe dinafară e plină de țepi, o adevărată fortăreață, dar am senzația că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca și aricii, care sunt niște făpturi în chip înșelător indolente, cumplit de singuratice și teribil de elegante.

Însă, un eveniment neașteptat îi va perturba ascunzătoarea comodă lui Renee, atunci când un nou locatar se mută la etajul 4 al clădirii.

Eu, Renee, 54 de ani și bătături la picioare, născută în glod și sortită să rămân acolo, ducându-mă să iau cina la un japonez bogat, căruia îi sunt portăreasă.

Ozu Kakuro, cetățeanul japonez care se mută în clădire, poate fi considerat o unealtă a destinului, căci prin el, Renee și Paloma ajung să se cunoască și mai mult, el este primul care își dă seama de adevărata față a portăresei, cel care îi înlătura masca, și intuiește în aceasta profunzimi pe care ceilalți locatari bogați ai imobilului nu sunt în stare să le observe.

„cred că nu este ceea ce crede lumea” a adăugat, Ce-i drept, de-o vreme am și eu bănuieli în privința ei. De de parte, e într-adevăr o portăreasă. De aproape… ei bine, ceva e ciudat.

Mi-a plăcut cum se îmbină cele două povești, cum coincidența face ca cele doua, Renee și Paloma să aibă numeroase lucruri în comun. Interesul și pasiunea pentru cultura japoneză, preferința pentru ceaiul de iasomie, cărțile și alte detalii aparent nesemnificative le apropie pe cele două pe nesimțite, și le schimbă în final destinul. În puritatea și frumusețea cameliilor din grădina lui Renee, stă o părticică din magia acestui roman, deci nu scăpați acest detaliu. Nici chiar Paloma, care obișnuia să traseze destinul oamenilor după o analiză de suprafață, nu va realiza în primă fază cum oamenii extraordinari pe care-i întâlnim, asemenea oamenilor de-o clipă, pot să aducă odată cu ei întorsături de drum neașteptate.

Am devenit prietena unui suflet nobil de doisprezece ani.

După mine, romanul este o reflecție a personalității autoarei, ea însuși fascinată de cultura japoneză, se va retrage în patria mamă a sufletului ei, trăind acum în Kyoto. Înclinația pentru literatura rusă, se va proiecta în gusturile literare ale lui Renee, care-și va numi motanul Leon, după scriitorul Lev Tolstoi, și care va tresări la citate din Ana Karenina.

Umorul inteligent și subtil al celor două protagoniste mi-a făcut lectura mai antrenantă și nu de puține ori m-am surprins râzând la replicile istețe și ironice ale micuței Paloma: regulile sunt-tatăl-unui-tâmpit erau false.

Unde se află frumusețea? În lucrurile mărețe care, ca și celelalte sunt osândite să moară, sau în cele mărunte care, fără a avea nicio pretenție, știu să încrusteze în clipă o gemă de infinit?

Un alt aspect interesant este legătura de prietenie sinceră dintre doamna Renee și Manuela, alături de care își face un obicei în savurarea unei cești de ceai și a unei clipe de evadare. Renee găsește în Manuela o prietenă adevărată iar răgazul pe care cele două îl descoperă în ritualul ceaiului, prin care un lucru atât de mărunt, aduce cu sine senzații simple, autentice și rafinate.

Să nu aveți decât o singură prietenă, dar s-o alegeți bine.

Și mai trebuie să spun că mi-a plăcut să descopăr că și Renee a citit Cartea Ceaiului de Okakura Kakuzo. Sunt atât de intrigată de fiecare dată când găsesc astfel de conexiuni și referiri în lecturile mele. Despre Cartea Ceaiului, puteți citi aici.

Ce cuvinte noi am întâlnit pe parcursul cărții șă semnificația lor:

  • Volută = ornament în formă de spirală
  • Sipet = cufăr din lemn în care se păstrează haine sau obiecte de valoare
  • Efluviu = emanație a unor corpuri perceptibilă cu ajutorul mirosului. Fig. Curent, flux, fluid
  • Cecitate = absență a vederii, orbire
  • Incunabul = exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500) carte foarte veche și prețioasă
  • Caduc = lipsit de trăinicie, șubred, pieritor (despre frunze) care cad înainte de vreme

(sursa)

Titlu: Eleganța ariciului

Autor: Muriel Barbery

Editura: Nemira, Colecția Babel

Anul: 2016

Traducere și note de: Ion Doru Brana

Număr de pagini: 362

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

3 Comment

  1. Mile says: Reply

    Yay

  2. Unul dintre romanele mele preferate!!! ‘Cartea Ceaiului’ a urmat imediat după ce am terminat ‘Eleganța Ariciului’. Îmi place mult ideea proiectului ‘Orașe și cărți’, felicitări pentru idee ție și tatălui tău, cred că am să o adopt dacă îmi permiți. Complimente pentru blog, este o o oază de energie pozitivă și calm!

    1. Oana Constantin says: Reply

      Georgia, îţi mulţumesc tare mult pentru cuvintele frumoase! Mă bucur că îţi place blogul şi ideea oraşe şi cărţi, deci simte-te liberă să o pui în aplicare şi tu, căci de asta o împărtaşesc cu voi.
      Îţi doresc o zi faină şi sper să revi pe pagina mea! Te pup

Leave a Reply